Logo

VINĂRIA ASCONI

“Avem pasiune pentru viață, dragoste și vin, iar vinificatorii noștri transformă strugurii aromați, în unele dintre cele mai bune vinuri de calitate din lume.”

Accentul principal al Vinăriei Asconi este producerea și vânzarea de vinuri adaptate pentru fiecare piață unde își exportă produsele, reliefînd cel mai bun raport posibil preț-calitate. Ei s-au adaptat pe deplin la cerințele UE, precum și altor regiuni și țări în care operează.

Compania Asconi a înființată în anul 1994. Vinăria s-a dezvoltat pe baza tehnologiilor moderne de producere a vinului, vinificatorii companiei utilizând cele mai performante echipamente de producere. Astăzi Asconi deține circa 600 de hectare de viță de vie, amplasate la o distanță de doar 8-10 km de vinărie.  Se cultivă soiuri europene, dar o atenție deosebită sunt acordate soiurilor indigene precum Rară Neagră, Feteasca Regală (moldovenesc), Saperavi (georgian) etc. Una din particularitățile vinăriei Asconi este faptul că ei culeg strugurii mecanic, pe timp de noapte, cât bobițele sunt încă reci. Vinurile Asconi nu se comercializează în Republica Moldova, acestea sunt exportate în țările din Africa, UE, în Chile, Brazilia, Australia, SUA, Israel etc. Singurul loc de unde pot fi achiziționate și degustate aceste vinuri fiind chiar magazinul de pe teritoriul vinăriei…

În anul 2014 vinăria își deschide porțile pentru vizitatori. Complexul turistic prezintă două săli de restaurant, o terasă cu vederea la curtea spațioasă a vinăriei. Aici puteți servi bucate exclusive din bucătăria națională, pregătite la cuptor, conform rețetelor originale. Excursiile sunt ghidate personal de unul dintre vinificatorii sau managerii companiei.

Pentru excelența și performanțele deosebite, în anul 2015 Vinăria Asconi a primit Marele Premiu în domeniul vitivinicol.

Prețurile afișate nu includ transportul către vinărie, care poate fi organizat la solicitare contra cost.

OfertăDuratăMin pers în grupPreț
Prânz și 3 vinuri
include excursia ghidată și degustare a 3 tipuri de vin. Oferta include și prînzul cu bucate tradiționale: supă + plăcinte + fel de bază + 1 sticlă de apă.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 2 persoane
3 ore224€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Cină și 3 vinuri
include excursia ghidată și degustare a 3 tipuri de vin. Oferta include și cina cu bucate tradiționale: gustare + plăcinte + fel de bază + desert + 1 sticlă de apă.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 2 persoane
3 ore229€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
3 vinuri
include excursia ghidată și degustare a 3 tipuri de vin. La degustare sunt oferite: pesmeți, apă minerală.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 2 persoane
1.5 ore28€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
5 vinuri
include excursia ghidată și degustare a 5 tipuri de vin. La degustare sunt oferite: pesmeți, apă minerală.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 2 persoane
1.5 ore211€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
7 vinuri
include excursia ghidată și degustare a 7 tipuri de vin. La degustare sunt oferite: pesmeți, apă minerală.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 2 persoane
1.5 ore213€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
5 vinuri de desert
include excursia ghidată și degustare a 5 vinuri de desert. La degustare sunt oferite: pesmeți, apă minerală.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 4 persoane
1.5 ore418€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Wine&Food Pairing
include excursia ghidată și degustare de vinuri și asocierea lor cu bucate tradiționale moldovenești: 6 vinuri + 6 feluri de bucate *Opțiune vegană este disponibilă.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 4 persoane.
2 ore442€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Masterclass de vin și gătit
include excursia ghidată și degustare de vinuri. Atelier de gătit plăcințele și hulubași, prânz cu bucate tradiționale.
*Opțiune vegană este disponibilă.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 4 persoane.
3 ore439€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Cazare Standard KING
Cameră standard, pat matrimonial, nclusiv mic dejun pentru 1-2 persoane. Număr total camere: 12
24 ore190€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Cazare Standard TWIN
Cameră standard, 2 paturi, inclusiv mic dejun pentru 1-2 persoane. Număr total camere: 4
24 ore190€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Cazare SUITE
Cameră Suite, pat matrimonial, inclusiv mic dejun pentru 1-2 persoane. Număr total camere: 4
24 ore1120€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Atelier de pictură în vin
Atelier practic de pictură în vin cu artistul Vasile Botnaru. Activitatea include: 1 sticlă de vin cu etichetă albă pentru a fi pictată. Grup minim 10 persoane.
2 ore1013€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Junior Chef
Activitatea perfectă pentru copiii pasionați, care iubesc să creeze și să descopere magia bucătăriei. Cei mici vor avea ocazia să frământe aluat și să modeleze ”Hulubași”, iar în timp ce opera lor de artă se coace în cuptor, vor pregăti deserturi unice din foi de clătite. Pachetul include, procesul producerii de ”Hulubași”, clătite cu diferite umpluturi, diplomă ”Junior Chef Asconi Winery”.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 5 persoane, maxim 15 persoane
1 ore58€ preț standard