Logo

COMBINATUL DE VINURI ȘI CONIACURI BARZA ALBĂ

Celebra istorie a combinatului de vinuri și coniacuri din Bălți “Barza Albă” își are începutul în anul 1944. Pe parcursul a 70 ani de activitate, acestă întreprindere faimoasă a devenit întruchiparea unor tradiții vinicole bogate a Republicii Moldova. In anul 2000 în baza acesteia a fost creată societatea pe acțiuni Barza Albă. Astăzi este recunoscută drept una dintre cele mai mari întreprinderi producătoare de băuturi alcoolice din regiune.

Compania colaborează cu cei mai buni distribuitori, iar piața de desfacere se extinde din Australia pînă în SUA, și incluzînd așa țări ca Rusia, întreg teritoriul CSI, Germania, Cehia, China și țările Baltice. Echipa Barza Albă e compusă din aproximativ 200 profesioniști în domeniul viniculturii, pentru care tradițiile și calitatea nu sunt doar cuvinte mărețe. În companie există o continuitate de generații – acest fapt vine să confirme implicarea personală a angajaților în afacerile întreprinderii. Cele mai recunoscute divinuri sunt – ”Belîi Aist”, ”Bălți”, ”Speranța”, ”Bucuria”, ”Codru”, ”Prezident” care au acumulat mai bine 150 medalii, din care cca. 80 de aur, 10 ”Grand Prix”, precum și ”Star AWARD” pentru merite deosebite în domeniul calității. Sunt disponibile pachete variate, care includ excursii cu degustare de divin (coniac). De cele mai multe ori aceastea sunt petrecute nemijlocit de tehnologul-șef al companiei.

Prețurile afișate nu includ transportul către vinărie, care poate fi organizat la solicitare contra cost.

OfertăDuratăMin pers în grupPreț
Express
include excursia ghidată și degustare a 1 tip de divin, cu vechimea de 5 ani Divin Belîi Aist + Rachiu de cidru de mere (calvados). La degustare sunt oferite gustări variate.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 3 persoane.
1.5 ore36€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Start
include excursia ghidată și degustare a 5 tipuri de divinuri, cu vechimea maximală de 15 ani: Rachiu de cidru de mere (calvados), Divin Voievod, Divin Belîi Aist, Divin Bălți, Divin Speranța, Divin Prazdnicinîi. La degustare sunt oferite gustări variate.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 3 persoane.
2 ore312€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Bronz
include excursia ghidată și degustare a 5 tipuri de divinuri, cu vechimea maximală de 15 ani: Rachiu de cidru de mere (calvados), Divin Voievod, Divin Bălți, Divin Speranța, Divin Bucuria, Divin Prazdnicinîi. La degustare sunt oferite gustări variate.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 3 persoane.
2 ore318€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Silver
include excursia ghidată și degustare a 5 tipuri de divinuri, cu vechimea maximală de 33 ani: Rachiu de cidru de mere (calvados), Divin Belîi Aist, Divin Bălți, Divin Bucuria, Divin Codru, Divin Sofia. La degustare sunt oferite gustări variate.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 3 persoane.
2 ore321€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Gold
include excursia ghidată și degustare a 5 tipuri de divinuri, cu vechimea maximală de 40 ani: Rachiu de cidru de mere (calvados), Divin Bălți, Divin Speranța, Divin Bucuria, Divin Codru, Divin Dragoș Voievod. La degustare sunt oferite gustări variate.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 3 persoane.
2 ore326 €preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Platinum
include excursia ghidată și degustare a 5 tipuri de divinuri, cu vechimea maximală de 40 ani: Rachiu de cidru de mere (calvados), Divin Speranța, Divin Bucuria, Divin Prazdnicinîi, Divin Sofia, Divin Dragoș Voievod. La degustare sunt oferite gustări variate.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 3 persoane.
2 ore337€ preț standardREZERVEAZĂ ACUM
Paradis
include excursia ghidată și degustare a 5 tipuri de divinuri, cu vechimea maximală de 50 ani: Rachiu de cidru de mere (calvados), Divin Bucuria, Divin Prazdnicinîi, Divin Codru, Divin Sofia, Divin Prezident. La degustare sunt oferite gustări variate.
***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 3 persoane.
2 ore352€ preț standard